Dragnea a adresat guvernului zece întrebări legate de această problemă, la care așteaptă ” răspunsuri complete, nu atacuri politice specifice unei campanii negative” și consideră că răspunsurile fac parte din „datoria” guvernului de a informa publicul.
Un demers similar a făcut și fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu (PSD).
„Care a fost mandatul Comisiei de negociere, condusă de ministrul Culturii? Cine sunt experții care au stabilit valoarea sculpturii la 11 milioane de euro, după ce expertizele anterioare au indicat o valoare de cel mult cinci milioane de euro? Pe ce s-a bazat această expertiză? Cine a făcut parte din comisia de negociere care a acceptat acest preț de 11 milioane de euro? Cine l-a autorizat pe ministrul Culturii să accepte prețul de 11 milioane de euro? Aprobarea a fost dată într-o ședință de guvern? De ce s-a retras din procesul de negocieri operatorul economic, respectiv casa de licitații, permițând negocierea direct între proprietari și ministru, lucru interzis de lege? „, sunt o parte din întrebările președintelui PSD.
De asemenea, președintele PSD a întrebat: „Care este temeiul legal pentru prelungirea termenului de plată până la data de 20 decembrie 2016? Care sunt prevederile ce modifică art. 4 alin. (4) din OUG nr. 10/2016, potrivit căruia în situația în care, din orice motiv, până la data de 31 octombrie 2016, statul român nu dobândește dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra sculpturii «Cumințenia Pământului», sumele colectate prin subscripție publică se restituie donatorilor? Care este conținutul procesului-verbal încheiat cu proprietarii sculpturii, proces-verbal a cărui existență a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului?”.
„În cazul în care există un mecanism legal prin care banii strânși acum prin subscripție publică se vor înapoia donatorilor, care vor fi costurile și cum vor fi finanțate? În cazul în care nu vor fi înapoiați, care este statutul lor legal, cum vor fi administrați, de către cine, cu ce costuri? Cine l-a autorizat pe ministrul Vlad Alexandrescu să declare că, în cazul în care nu se vor strânge cele șase milioane de euro prin subscripție publică, statul va renunța la dreptul de preempțiune? În baza cărei prevederi legale ați făcut și dumneavoastră o declarație asemănătoare?”, mai vrea să știe președintele PSD.
„De ce evitați să le răspundeți românilor care, cu bună credință, au răspuns apelului dumneavoastră și au donat bani, iar acum se fac glume pe seama lor și sunt numiți «Păgubiții Brâncuși»? Credeți că, după acest fiasco, va mai avea cineva încredere să participe la o asemenea subscripție publică?”, încheie președintele PSD Liviu Dragnea.
Premierul Dacian Cioloș l-a ironizat duminică pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pe tema declarațiilor sale privind Cumințenia Pământului și ”postacii” de la Guvern făcând trimitere la contractele cu statul încheiate de firmele controlate de Sebastian Ghiță.
”În timp ce domnul Liviu Dragnea nu mai poate de soarta Cumințeniei Pământului- nicio grijă, domnule Dragnea, procesul de achiziție decurge firesc, conform legii, pentru că acest guvern nu știe să facă lucrurile altfel și nici nu vrea să învețe de la PSD – la Guvern, «postacii» (citat Liviu Dragnea) lucrează. Pe scurt, zeci de specialiști IT, bursieri și voluntari, muncesc de zor pentru a face mai accesibil hățișul birocratic din administrația noastră, pentru a elibera statul din captivitatea unor firme care au încheiat contracte strâmbe pe vremea guvernului PSD”, a scris șeful Executivului pe Facebook.